În 2018, doi turişti spaţiali vor călători în jurul Lunii cu ajutorul SpaceX şi NASA

Compania privată SpaceX din SUA a anunţat că va asigura anul viitor o călătorie privată în jurul Lunii pentru doi pasageri. Aceasta va fi prima călătorie spaţială cu oameni la bord către satelitul natural al Pământului, din ultimii 45 de ani.  Elon Musk, fondatorul companiei, a menţionat că se aşteaptă a fi o excursie de aproximativ o săptămână.

„Ca şi astronauţii Apollo de dinaintea lor, aceste persoane vor călători în spaţiu purtând cu ei speranţele şi visele umanităţii, conduşi de spiritul universal uman al explorării”, se arată în comunicatul SpaceX.

Compania nu a oferit detalii cu privire la identitatea celor doi turişti spaţiali, însă a menţionat că aceştia au făcut deja un „depozit semnificativ” în bani şi vor face testele medicale şi de rezistenţă la efort pentru a se stabili dacă sunt pregătiţi pentru această misiune.

Zborul SpaceX va utiliza nava proprie Dragon, dezvoltată pentru NASA în vederea transportării echipajului uman pe Stația Spațială Internațională (ISS). Nava spaţială va funcţiona în mare parte pe pilot automat, aşa că pasagerii vor fi instruiţi privind situaţiile de urgenţă, dar nu vor fi responsabili de pilotarea navei.

Nu se cunoaşte cât va investi NASA în acest proiect. Elon Musk a declarat că această călătorie va contribui la îndeplinirea scopului SpaceX de a stabili colonii permanente pe Marte.

Ultimii oameni care au zburat către Lună au luat parte la misiunea Apollo 17, în 1972.