ICT Career Orientation – 2015

Pe 22 octombrie 2015 Asociaţia Naţională a Companiilor Private din domeniul TIC, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a UTM au organizat în incinta FCIM cea de-a șasea ediție a sesiunii informale ICT Career Orientation, dedicată studenților și masteranzilor pasionați de domeniul tehnologiilor informaționale. Cu acest prilej, aici și-au deschis oficiile ambulante un șir de companii din cadrul ATIC. Reprezentanții acestora i-au familiarizat pe tineri cu specificul serviciilor prestate, oportunitățile de a găsi un loc de muncă bine remunerat în RM și posibilitățile de angajare.

Salutând prezența studenților de la facultățile de profil din cadrul UTM și a altor instituții de învățământ din RM, Ana CHIRIȚA, director executiv al ATIC, a menționat că, organizată al şaselea an consecutiv, ICT Career Orientation a devenit o platformă importantă de comunicare, transfer de experiență și orientare profesională pentru studenții și masteranzii care aspiră la o carieră de succes sau solicită perspective de creștere în domeniul TIC.

  • Cu susținerea partenerilor de dezvoltare, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor este permanent implicat în identificarea și crearea noilor oportunități de afirmare pentru tinerii pasionați de tehnologiile informaționale. Datorită politicilor eficiente promovate, se observă o sporire considerabilă a ponderii domeniului TIC în economia națională, iar numărul de persoane angajate în acest sector este în continuă creștere. Pentru tineri, sectorul TIC reprezintă o posibilitate de a-și găsi un loc de muncă bine plătit, acasă, a menționat în discursul său, Vitalie TARLEV, viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Veaceslav CUNEV, președintele ATIC, a subliniat că această sesiune educațională se adresează tinerilor studioși de la profilul tehnologii informaţionale şi comunicaţii atât din cadrul instituțiilor de învățământ superior, cât și mediu de specialitate şi are drept scop motivarea şi ghidarea acestora în valorificarea oportunităţilor de creştere profesională.

Dr., conf. univ. Ion BALMUŞ, decanul FCIM, a specificat că evenimentul oferă tinerilor șansa să interacționeze cu profesioniști cu experiență și manageri ai companiilor TIC, să afle care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a-și croi o carieră de succes în domeniul tehnologiilor informaționale.

Dr. hab., prof. univ. Viorel BOSTAN, directorul Filierei Anglofone „Computer Science” a UTM, i-a sfătuit pe studenți să acumuleze cât mai multe cunoștințe pe durata studiilor și i-a îndemnat să se apropie cu pași siguri de cariera dorită.

În cadrul evenimentului au fost organizate 12 ateliere de lucru a câte trei ședințe consecutive. Manageri ai companiilor ENDAVA, AMDARIS PENTALOG, ALLIED TESTING, DAAC SYSTEM INTEGRATOR, SIMPALS, BINA SYSTEMS, YOPESO i-au familiarizat pe tineri cu diferite aspecte privind direcțiile de carieră, le-au sugerat cum să dezvolte o idee, s-au referit la etapele pe care le parcurge un proiect, acțiunile întreprinse pentru a aduce proiectul la utilizatorul final, ofertele de muncă existente, condiţiile de angajare şi oportunitățile de stagii, competențele și abilitățile solicitate pe piața forței de muncă, subliniind că stagiile întreprinse în cadrul companiilor TIC reprezintă o oportunitate reală și utilă pentru o carieră de succes.