Colecții vestimentare care vor avea un cuvânt de spus în lumea modei, dar și modele care au prezentat ținute pe post de autori, ele însele creându-le, au trezit din nou la viață podiumul Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii din cadrul UTM – ZipHouse.
După o vară fierbinte, în care au alternat odihna cu practica, studenții din anii 2, 3 și 4, specialitatea „Design vestimentar industrial”, FIU, și-au prezentat cu mare fast creațiile, transformând susţinerea practicii de vară într-un eveniment de zile mari.
Publicul a putut savura ținute cu diferite tematici: în stil clasic sau hippie, cu broderii tradiţionale sau destul de provocatoare şi curajoase, toate evidențiindu-se clar prin eleganță, rafinament, stil, gust, senzualitate. Rezultatele muncii de-o vară a tinerilor designeri au fost apreciate pe măsură, dovadă fiind sala arhiplină și notele mari date de profesori.
[av_gallery ids=’12909,12910,12911,12912,12913,12914,12915,12916,12917,12918,12919,12920,12921,12922,12923,12924,12925,12926,12927,12928,12929′ style=’big_thumb’ preview_size=’extra_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-jeble3′]