FAF Hackathon la UTM

Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, însoțit de șeful Direcţiei Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Dinu Țurcanu, au participat astăzi, 17 decembrie 2016, la ceremonia de deschidere a unui Hackathon, organizat de Filiera Anglofonă „Computer Science” (FAF) a Facultăţii Calculatoare, Informatică şi Microelectronică.

FAF Hackathon este un eveniment destinat exclusiv studenților și absolvenților Filierei Anglofone a Universității Tehnice a Moldovei. În cadrul evenimentului, timp de 24 de ore, studenții-programatori își vor pune în evidență abilitățile TIC, elaborând un concept de joc multiplayer sau conținând un bot și-l vor implementa în cod. Echipele participante compuse din 5-6 persoane sunt ghidate de către mentori – specialişti cu experienţă în domeniu.

Partenerii generali ai evenimentului sunt Universitatea Tehnică a Moldovei, Centrul de Excelență TEKWILL şi compania SensMedia (specializată în soluţii IT și formată integral din absolvenţi FAF).

Scopul pe care și-l propun organizatorii hackathonului este de a dezvolta şi încuraja schimbului de idei, spiritul antreprenorial şi a creativitatea studenților FAF. Dincolo de provocarea pe care o presupune competiţia, evenimentul este un prilej de dezvoltare a comunităţii şi încurajare a schimbului de idei, spiritului antreprenorial şi creativităţii programatorilor.

FAF-Hackathon 2016

Ora 02:00 și lucrul e în toi. Deja avem și prototipurile jocurilor. Cum ne simțim? 😀 Vedeți în video.

Опубликовано FAF 17 декабря 2016 г.

#FAFHackathon 2016 închiderea

Опубликовано Alexandru Burlacu 18 декабря 2016 г.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .