Realizările UTM în domeniul spațial – în atenția parlamentarilor români

Pe 24 martie 2016, Valerian VREME, președintele Subcomisiei pentru Spațiu a Comisiei pentru Tehnologia informației și comunicațiilor din Parlamentul României, însoțit de Daniel Vasile OAJDEA, membru al Subcomisiei pentru Spațiu a Comisiei pentru Tehnologia informației și comunicațiilor din Parlamentul României, au vizitat Centrul Național de Tehnologii Spațiale al UTM, unde s-au întreținut cu rectorul UTM, dr. hab., prof. univ. Viorel BOSTAN, directorul și vicedirectorul CNTS, acad. Ion BOSTAN și dr., conf. Nicolae SECRIERU.

Oaspeții au luat cunoștință de lucrările efectuate la UTM în ceea ce privește construcția satelitului, dar și a celor două stații de pe segmentul terestru al proiectului: staţia telemetrică, care face comunicarea cu microsatelitul, şi staţia-bază terestră, care va recepţiona imaginile captate de microsatelit în timp ce aparatul va trece pe deasupra RM.

Impresionați de realizările savanților moldoveni în domeniul spatial, deputații de peste Prut le-au transmis invitatia de a participa la dezbaterile pe tema politicii spaţiale europene în cadrul Conferinței Interparlamentare Europene privind Spațiul (EISC, www.eisc-europa.eu), a cărei președinție Parlamentul României o deține în acest an.

În calendarul președinției române a EISC sunt prevăzute două acțiuni: un seminar tematic de două zile (17-19 aprilie 2016), în cadrul căruia se vor analiza principalele direcţii pentru pregătirea Sesiunii plenare a EISC, și, nemijlocit, cea de-a XVIII-a Sesiune Plenară EISC (3-4 octombrie 2016), care va dezbate posibile scenarii privind implicarea la nivel european în securizarea explorării spaţiului şi conservarea mediului terestru, pentru o dezvoltare mai eficientă a politicii spaţiale europene şi promovarea unui cadru de reglementare aliniat cu realităţile curente.