Doctoranzii UTM propun soluții de eficientizare a sectorului energetic

În ziua de 16 iulie 2015 echipa doctorilor în economie din RM s-a completat cu două nume noi, pregătiți sub îndrumarea dr. hab. în economie, prof.univ. Larisa Bugaian, prorector pentru studii de master şi doctorat al UTM; dr. în tehnică, conf.univ. A. Chiciuc și dr. hab. în tehnică, prof.univ. V.Arion.

Evaluând gradul de noutate, valoarea științifică și practică a rezultatelor obținute în teza de doctor cu tema „Eficientizarea sistemului de management energetic la nivelul autorităților publice locale”, membrii Consiliului științific specializat D 31.521.03-02 dr. hab. în economie, prof.univ. T.Manole (președinte); dr. în economie, conf.univ. C.Crucerescu (secretar); dr. hab., conf.univ. S.Gorobievschi; dr., conf.univ. M.Jelencu; dr., prof.univ. D.Lucache (UT „Gh.Asachi”, Iași); dr.hab., prof.cercetător V.Berzan și dr., conf.univ. A.Guțu, în contextul opiniei referenților oficiali dr.hab. în economie, prof.univ. Alexandru Stratan și dr. în economie, con.univ. Tatiana Tofan, i-au conferit domnului Ion Muntean gradul ştiinţific de doctor în economie la specialitatea 521.03 – Economie şi management (în energetică).

În cadrul ședinței s-a constatat că actualitatea temei de cercetare este determinată de faptul că în prezent Autoritățile Publice Locale (APL) din RM suportă cheltuieli semnificative pentru energia consumată excesiv din bugetele pe care le administrează. Legislația națională în domeniul eficienței energetice stabilește o serie de responsabilități pentru APL în privința eficientizării consumului de energie, dar în majoritatea cazurilor practicile demonstrează un nivel rudimentar de aplicare și cuprind doar fragmentar elementele unui sistem eficient de management energetic. Analiza efectuată demonstrează că economii importante la energie pot fi obținute fără investiții semnificative, doar printr-o gestionare corectă a consumului de energie.

Efectuând unele precizări conceptuale asupra funcțiilor și modului de evaluare a eficienței sistemului de management energetic din sectorul public, pe parcursul cercetărilor doctorandul a reușit să fundamenteze din punct de vedere științific și metodologic procesele și instrumentele de eficientizare a managementului energetic. Acestea s-au soldat cu dezvoltarea unei metodologii comprehensive în vederea implementării unui sistem eficient de management energetic la nivelul APL cu indicatori ce permit evaluarea performanței energetice în sectorul de clădiri, transport și iluminat public, dar și motivează angajații în ceea ce privește economisirea energiei.

Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în 15 lucrări în reviste și la conferinţe ştiinţifice, precum și aplicate în practică la evaluarea consumului de energie pentru sectorul de clădiri, transport și iluminat public la nivelul primăriei mun. Chișinău, fapt ce a permis formularea unor propuneri judicioase de implementare a unor elemente importante ce țin de eficientizarea managementului energetic la nivelul APL din Republica Moldova cu estimarea investițiilor necesare în acest sens.

Examinând teza de doctor cu tema „Perfecţionarea managementului distribuţiei și furnizării gazelor naturale în Republica Moldova”, Consiliului științific specializat D 31.521.03-03 în componența dr.hab. în economie, prof.univ. A.Cotelnic (președinte); dr. în economie conf.univ. C.Crucerescu (secretar); dr., conf.univ. A.Solcan; dr., conf.univ. D.Ușanlî; dr.hab. prof.univ. M.Chiorsac; dr., conf.univ. C.Țuleanu și acad. V.Postolati, precum și referenții oficiali dr.hab. în economie, prof.univ. Alexandru Stratan și dr.hab. în economie, conf.univ. S.Gorobievschi, au apreciat înalt gradul de noutate, valoarea științifică și practică a rezultatelor, obținute de doctorandul Pantelemon Frăsîneanu și i-au conferit gradul ştiinţific de doctor în economie la specialitatea 521.03 – Economie şi management (în sectorul gaze naturale).

După cum a reiterat doctorandul în debutul prezentării, tema de cercetare vine să soluţioneze un șir de probleme ştiinţifico-practice, care privesc eficientizarea managementului distribuției și furnizării gazelor naturale (GN) în contextul implementării „Strategiei Naționale de Dezvoltare a Republicii Moldova, pentru perioada 2012-2020”, care prevede și măsuri, ce ar asigura diversificarea căilor, surselor şi tipurilor de aprovizionare cu GN. În temeiul cercetărilor științifice, dumnealui a elaborat și a propus mecanismul de liberalizare treptată a activităților manageriale a sectorului GN, racordate la actele regulatorii ale RM și ale UE, stipulând următoarele: argumentarea modalităților de activitate managerială a întreprinderilor sectorului GN în condițiile de monopol natural și liberalizarea tarifelor conform cerințelor Comunității Energetice; determinarea tarifului de echilibru la distribuția și furnizarea GN ca factor de creștere a eficienţei sectorului; menținerea echilibrului cererii și ofertei la GN prin crearea depozitului inflaționist; aplicarea tehnicii Reţelelor Petri Hibride în determinarea tarifelor optime de livrare, distribuţie și furnizare a GN; argumentarea prețului binom de distribuție și furnizare a GN către consumatorii finali; monitoringul consumului de GN prin contorizarea inteligentă a consumatorilor finali.

Valoarea științifică și practică a rezultatelor obținute de doctorand, după cum s-a subliniat unanim în hotărârea Consiliului, constă în elaborarea conceptului de management a distribuţiei şi furnizării GN; elaborarea direcțiilor de perfecţionare a managementului distribuţiei și furnizării GN în cadrul întreprinderilor sectorului; nominalizarea măsurilor concrete pentru sporirea eficienţei serviciilor de distribuţie și furnizare a GN; aplicarea în practică şi în procesul didactic a mecanismului ştiinţific privind managementul distribuţiei și furnizării GN, propus în teză. Principiile şi ideile de bază ale tezei au fost expuse în 15 lucrări publicate în reviste ştiinţifice şi prezentate în cadrul a 4 conferinţe naționale şi internaţionale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =