Rector – studenți: dialog constructiv, pe picior de egalitate

În după amiaza zilei de 24 mai 2016 sala de festivități a UTM era arhiplină. Peste 400 de  studenți – elita facultăților, cu o medie a reușitei mai mare de „9” după ultima sesiune, au venit să dialogheze cu rectorul UTM Viorel BOSTAN, dr. hab., prof. univ.

Mulțumind viitorilor ingineri pentru că au dat curs invitației, domnia sa a menționat că, deși este la prima manifestare de acest fel, speră că pe viitor asemenea întâlniri să devină o frumoasă tradiție, cu o periodicitate semestrială, organizate fie la nivel de instituție, fie la nivel de facultăți.

În pofida faptului că foarte mulţi studenţi ai UTM înregistrează performanţe relevante în activitatea academică, ştiinţifică şi extracurriculară, fapt confirmat şi prin distincţiile obţinute la diversele competiţii internaţionale, vizibilitatea lor în concursul pentru acordarea burselor de merit  este foarte mică. Acum, în ajunul sesiunii de vară, rectorul i-a îndemnat pe studenți să mențină cadența performanțelor la studii și să-și încerce puterile în aceste competiţii valoroase: în învăţământul superior din RM pentru studenţii ciclurilor I, II şi studii superioare integrate se acordă următoarele tipuri de burse de merit finanţate de la bugetul de stat: „Bursa Republicii” – 12,  „Bursa Guvernului” – 30 şi „Bursa Preşedintelui RM” – 15. Candidaţii sunt propuşi Senatului de către consiliile facultăţilor în baza dosarelor completate personal de către solicitanți, care să conţină: CV-ul  ce cuprinde cele mai relevante activităţi extracurriculare pe perioada studiilor universitare, aria de interese, abilităţile; certificatul academic vizat de serviciul studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune; o scrisoare de recomandare din partea consiliului facultăţii și o recomandare din partea Senatului universitar; copiile celor mai relevante materiale pe perioada studiilor, ce atestă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade etc.; lista publicaţiilor ştiinţifice cu datele bibliografice complete şi copiile publicaţiilor din ultimii doi ani de studii; alte materiale relevante.

Și pentru că s-a dorit ca acest dialog să fie unul interactiv, rectorul le-a propus studenților să-și expună sugestiile și propunerile privind eficientizarea procesului didactico-științific, ameliorarea condițiilor sociale și de trai în cămine. Pe parcursul a mai bine de două ore s-a înfiripat un dialog constructiv, pe picior de egalitate, cu întrebări, propuneri şi răspunsuri.

În finalul dialogului, domnul rector a ținut să aducă la cunoştinţa studenților acțiunile importante întreprinse în ultiml timp de către administraţia Universităţii.

„Au fost revăzute şi actualizate programele de studii la toate specialităţile. În prezent se finalizează elaborarea Strategiei informaţionale a UTM pentru următorii 10 ani. De la 1 septembrie fiecare student va avea un e-mail corporativ. Se intenţionează și implementarea carnetelor electronice ale studenților. Deoarece în viitor accentul se va pune tot mai mult pe paradigma învăţării centrate pe student, se va extinde şi tematica cursurilor MOODLE. Pentru a îmbunătăţi procesul de studii, la finele fiecărui semestru vă vom invita, dragi studenți, să vă exprimați opiniile și sugestiile la temă. Ne dorim o participare mai largă a studenţilor în procesul de autoguvernare”, a menționat dl rector.

Următoarea întâlnire cu studenţii se preconizează să aibă loc la Facultatea Urbanism şi Arhitectură, în primele zile ale lunii septembrie.

La eveniment a participat dr., conf. univ. Galina MARUSIC, şef Departament Școli Doctorale, UTM.