Conferinţa „Ştiinţa în limbi străine”, ediţia XXVI

Ajunsă la a XXVI-a ediție, Conferinţa ştiinţifică studenţească „Ştiinţa în limbi străine”, s-a desfăşurat în data de 5 aprilie, fiind găzduită de Facultatea Tehnologia Alimentelor. Simultan, în trei secţiuni, în conformitate cu limbile engleză şi franceză studiate, iar pentru vorbitorii de limba rusă – şi în limba română, s-au întrunit studenţi, care doresc că cunoască mai bine aceste limbi şi să afle mai multe informaţii despre ţările de origine.

Referindu-se la participarea studenților la conferinţă, tematica abordată și ținuta lingvistică de prezentare, conf. univ., dr. Svetlana CATERINCIUC, șef Departament Limbi Moderne a UTM, a menționat:

– Subiectele abordate în cadrul conferinței au fost selectate în contextul noilor programe de învăţământ şi pregătirea metodică a studenţilor. În secţiunea în limba engleză au fost prezentate 42 de comunicări, în limba franceză – 22, iar secțiunea în limba română au participat 20 de studenţi-vorbitori de limba rusă. Tematica abordată a inclus cunoştinţe generale despre mediile anglofon, francofon şi românesc, precum şi terminologia de specialitate privind cele mai noi tehnologii în domeniul studiat. Participanţii au utilizat în comunicări mijloacele TIC, au demonstrat abilități în enunțarea cursivă și coerentă a discursului profesional în limba străină sau în limba de stat.

Prin dezvoltarea competențelor de limbaj comun și specializat, formarea abilităților de comunicare fluentă în limbi străine, studenţii vor putea valorifica oportunităţile oferite de programele de mobilitate academică peste hotarele ţării. Totodată, după absolvirea facultăţii, cunoaşterea unei limbi străine este un atu în vederea promovării unei cariere de succes în companiile cu capital mixt sau străin.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .