Conferinţa internaţională „Probleme actuale ale urbanismului şi amenajării teritoriului”

În zilele de 17-19 noiembrie 2016, Facultatea Urbanism şi Arhitectură a UTM găzduiește ediţia a VIII-a a Conferinţei Internaţionale „Probleme actuale ale urbanismului şi amenajării teritoriului”.  Aula 9-212  a devenit neîncăpătoare pentru profesorii, cercetătorii doctoranzii şi studenţii facultăţii, doritori de a fi martori la cel mai important eveniment ştiinţific al facultăţii din anul curent.

La deschiderea sesiunii plenare, în cuvântul de salut rostit cu acest prilej, dr., conf. univ. Valeriu LUNGU, decanul FUA, a mulţumit cercetătorilor din România, Ucraina, Belarus, Spania, Lituania şi Moldova, care au dat curs invitaţiei de a-şi  împărtăşi rezultatele cercetărilor în domeniu; a apreciat contribuţia la desfăşurarea evenimentului a companiilor „BRIKSTON CONSTRUCTION SOLUTIONS” SA, „Nemetschek”, „Xella”, „Incad” şi a unui grup de agenţi economici din Republica Moldova și România; a mulţumit prodecanilor Natalia CIOBANU şi Petru ZESTREA, Consiliului ştiinţific şi Comitetului organizatoric pentru munca depusă în vederea pregătirii pentru tipar a materialelor Conferinţei şi asigurării bunei desfăşurări a acesteia.

În alocuţiunea inaugurală dr. hab., prof.univ. Viorel BOSTAN, rectorul UTM, a menționat că prin pregătirea inginerilor şi efectuarea cercetărilor valoroase durabile în cadrul FUA, Universitatea contribuie la dezvoltarea unor domenii social-economice de importanţă vitală pentru ţara noastră. În acest context sunt binevenite pe agenda conferinţei subiectele ştiinţifico-practice privind noile tendinţe în urbanism şi amenajarea teritoriului prin prisma standardelor europene, securitatea energetică  prin diversificarea surselor de energie şi utilizarea lor eficientă, învăţarea studenţilor în cadrul orelor de curs a tehnologiilor inteligente în domeniile gestionate de FUA pentru a face faţă provocărilor pieţii muncii şi solicitărilor agenţilor economici. Conferinţa mai este şi o platformă de discuţii constructive şi fructuoase, de aceea Vă doresc să iniţiaţi noi relaţii de colaborare dintre cadrele UTM şi partenerilor din România, Ucraina şi alte ţări întru binele şi prosperarea  tuturor părţilor interesate.

Dr. ing. Polidor BRATU, profesor la Universitatea Tehnică de Construcții București, DHC al UTM, a subliniat că în toamna acestui an s-au împlinit 25 de ani de colaborare cu UTM în vederea modernizării procesului de învăţământ ingineresc din RM, pregătirii doctoranzilor, desfăşurării în comun cu partenerii din UTM a multiplelor acţiuni didactico-ştiinţifice.

Iurie POVAR, director general al INCP „Urbanproiect”, președinte al Uniunii Arhitecților din RM, a prezentat raportul „Planificarea spațială și dezvoltarea urbanistică a localităților la etapa actuală în RM”.

În şedinţa plenară au fost audiate rapoartele „Sistemele de alimentare centralizată  cu energie termică din RM” (Vasile LEU, şef Secție energie termică și cogenerare, ANRE), „Armonizarea cadrului normativ în domeniul construcțiilor cu legislația europeană – starea de lucruri și perspective” (Gheorghe CROITORUL, şef Direcție reglementări tehnico-economice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor), „Săptămâna Moldova Ecoenergetică – instrument de promovare a eficienței energetice și utilizării surselor de energie regenerabilă” (Ion COZMA, director-adjunct AEE), „Aspecte de gen ale învățământului tehnic” (dr. hab. Valentina BODRUG-LUNGU, profesor, USM, președinte ONG „GENDER-CENTRU”), „BRIKSTON propune sisteme eficiente de zidărie din cărămidă, ţiglă, pavaje şi alte articole din argilă arsă” (ing. Ştefan COSUTA, compania „BRIKSTON CONSTRUCTION SOLUTIONS”, Iaşi).

De asemenea, au fost examinate și probleme privind: BIM – soluții moderne de proiectare, Clădiri biologic active, Construcții de calitate și materiale eficiente energetic, Tehnologii eficiente energetice şi sisteme de producere, transport şi consum a surselor de căldură, Soluții URSA pentru izolații termice şi fonice a edificiilor, CAD – soluții moderne pentru identificarea dinamică a structurilor de construcții şi corelarea rezultatelor numerice cu cele experimentale, Compania HELLA despre construcții de calitate şi materiale eficiente energetic, Nander GRUP – tehnologii noi de realizare a structurii rutiere multistrat, Compania PROMAX despre  utilizarea sistemelor CLINA în contextul colaborării arhitect- inginer structurist-inginer instalator.

În cadrul secţiunilor au fost examinate 95 de comunicări ştiinţifice, care s-au axat în pe subiectele: „Teoria şi practica arhitecturii şi urbanismului” (moderator: dr., conf. univ. Nicolae CIOBANU), „Alimentări cu căldură, apă, gaze și protecţia mediului” (moderator: dr., conf. univ. Constantin ȚULEANU), „Drumuri, materiale şi mecanizarea construcţiilor” (moderator: dr., conf. univ. Sergiu BEJAN).

conferinta-internationala-probleme-actuale-ale-urbanismului-si-amenajarii-teritoriului_1 conferinta-internationala-probleme-actuale-ale-urbanismului-si-amenajarii-teritoriului_2 conferinta-internationala-probleme-actuale-ale-urbanismului-si-amenajarii-teritoriului_3 conferinta-internationala-probleme-actuale-ale-urbanismului-si-amenajarii-teritoriului_4