Concurs de selecţie a studenţilor și cadrelor didactice ERASMUS+

Universitatea Tehnică a Moldovei anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilități academice la Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), România, pentru anul universitar 2016-2017 în cadrul programului Erasmus+ KA 107. UPT oferă 2 burse de mobilitate a câte 90 zile pentru studenții de la toate ciclurile de studii și 2 burse pentru personalul didactic (mobilitate de predare) a câte 5 zile.

Valoarea bursei pentru studenți este de 2250€, adițional se va achita drumul tur-retur  (aprox. 275€).

Dosarele pot fi depuse la responsabilii de relații internaționale din cadrul facultăţilor, iar selecţia candidaţilor la mobilitate va fi organizată în cadrul Serviciului Relaţii internaţionale (UTM, str. Ștefan cel Mare 168, et. 2, of. 203).

Rezultatele finale de selecție a candidaților vor fi anunțate de Universitatea Politehnica din Timişoara, România.

Detalii despre oferta academică:

pentru studenți: Building and Civil Engineering (B, M, PhD), Electricity and Energy (B), Geodesy (B), Architecture or Interior Design (B, M);

pentru personal didactic:  Building and Civil Engineering, Electricity and Energy, Geodesy, Architecture or Interior Design, Chemical Engineering and Processes (food engineering).

Componența dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS:

1.Cerere tip adresată Decanului Facultăţii (se găsește la coordonatorul de programe internaționale și/sau la decanat) și înregistrată la secretariatul facultății.

  1. Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității.
  2. Adeverință de student eliberată de secretariatul facultății, cu mențiunea că în perioada de mobilitate va avea statut de student.
  3. Certificat Academic, eliberat de administrația facultății.
  4. Scrisoare de intenție adresată comisiei de selecție, redactată în limba română, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității, obiectivele de studiu urmărite de candidat pe durata mobilității, rezultatele așteptate (1-2 pagini).
  5. Curriculum vitae redactat în limba română și în limba engleză (formular Europass + fotografie).
  6. Learning Agreement for Studies în care se vor indica programul de studiu selectat, disciplinele de studii și numărul de credite. Acesta din urmă trebuie semnat și avizat de către șef catedră și administrația facultății.

Alte materiale: dosar plic pentru arhivarea materialelor personale ale candidatului.

 

Criterii pentru depunerea dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS:

  1. Criterii de eligibilitate

– să aibă cetățenia moldovenească sau să fie cetățeni ai unei țări participante la Programul ERASMUS+

– să fie student înmatriculat la Universitatea Tehnică a Moldovei

  1. Criterii de selecție

– să îndeplinească condițiile de eligibilitate

– să aibă rezultate academice bune în anul universitar anterior mobilității și în ultima sesiune de examene

– să prezinte un curriculum vitae, o scrisoare de motivație

  1. Criterii specifice

–  să aibă toate examenele promovate

– să poată demonstra aptitudini în concordanță cu activitatea ce urmează să o desfășoare la universitate parteneră

Componența dosarului de candidatură la statutul de cadru didactic ERASMUS:

  1. Cerere tip adresată Decanului Facultăţii și înregistrată la secretariatul facultății.
  2. Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității.
  3. Adeverință de angajare eliberată de serviciul personal cadre didactice.
  4. Scrisoare de intenție adresată comisiei, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității.
  5. Curriculum vitae redactat în limba română (formular Europass + fotografie).
  6. Program preliminar de predare

 

Calendar concurs selecție

04 – 16.11.2016  ÎNSCRIEREA pe baza dosarului de candidatură

CONSULTAŢII pentru întocmirea dosarului

18.11.2016           INTERVIUL DE SELECŢIE (locul, ora)

18.11.2016           AFIŞAREA REZULTATELOR preliminare

18.11.2016           TRANSMITEREA dosarelor către Universitatea Politehnica din Timişoara pentru evaluarea finală

 

Informații suplimentare:

Coordonatori relații internaționale

Pantaz Alexandru, FCGC,  alexandru.pantaz@fcgc.utm.md

Rachier Vasile, FEIE, vasile.rachier@emm.utm.md

Natalia Ciobanu, FUA, natalia.ciobanu@fua.utm.md

Cristina Popovici, FTMIA, cristina.popovici@toap.utm.md

Serviciul Relaţii Internaționale

Adresa bd. Ştefan cel Mare, 168, blocul de studii nr. 1, bir. 203