Felicităm câștigătorii Concursului de proiecte organizat de ME și AUF

În perioada 8 septembrie – 14 octombrie 2016 în cadrul Concursului comun de proiecte lansat de Ministerul Educației al Republicii Moldova și Agenția universitară a Francofoniei „Dezvoltarea capacităților de cercetare în Republica Moldova” au fost depuse 6 propuneri de proiecte, care în perioada 19 octombrie – 4 noiembrie au fost examinate și evaluate de două comisii de experți create de Ministerul Educației și AUF.

În urma evaluărilor au fost selectate 5 proiecte, 3 dintre care fac parte din domeniul „Științe inginerești și tehnologii” și au fost prezentate de către reprezentanții UTM. Este vorba de:

  • „La modernisation d’équipement et de la technologie d’impression sérigraphique par l’intégration des techniques de conception, simulation et fabrication dans le contexte européen – SERITEH”, șef proiect – Viorica CAZAC, Facultatea Industrie Ușoară;
  • „Matériaux poreux recyclables pour la dépollution – application aux effluents de l’industrie alimentaire”, șef proiect – Rodica STURZA, Facultatea Tehnologii și Management în Industria Alimentară;
  • „Consolidation de la capacité de recherche du Laboratoire de l’Aerodynamique dans le cadre du Département „Bases de Projection des Machines”, șef proiect – Valeriu DULGHERU, Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi.

În acest context, Agenția Universitară a Francofoniei acordă un buget de 19 mii Euro în scopul organizării de mobilități ale profesorilor, doctoranzilor și experților în domeniu.

Sincere felicitări conducătorilor proiectelor câștigătoare! Inspirație și succese în realizarea obiectivelor propuse!