Calificările profesionale ale arhitecților și inginerilor în construcții din RM ar putea fi recunoscute în UE

Jasmina SELMANOVIC, cercetător asociat la Centrul de Politici Educaționale din Belgrad, aflându-se într-o vizită de lucru în RM, a discutat cu autoritățile centrale de la Chișinău despre un proiect de recunoaștere comună a calificărilor profesionale de arhitecți și ingineri între țările membre ale Acordului de Liber Schimb Central European, domenii de formare profesională/specialități care se studiază la Universitatea Tehnică a Moldovei.

În cadrul întrevederii cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al RM, Jasmina SELMANOVIC a subliniat că proiectul are la bază Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005, care prevede eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și serviciilor, prin recunoașterea calificărilor profesionale. Proiectul se referă la recunoașterea comună a calificărilor profesionale între țările membre al Acordului de Liber Schimb Central European (CEFTA), în care intră și Republica Moldova, alături de Serbia, Macedonia, Muntenegru, Albania, Kosovo, Bosnia și Herțegovina.

Discuțiile purtate s-au axat pe posibilitățile de facilitare și accelerare a recunoașterii mutuale a calificărilor, a profesiilor de arhitecți și ingineri în construcții  din țara noastră în țările membre CEFTA.

„Pentru a reuși să concluzionați și să vă creați o imagine a domeniului în construcții din Republica Moldova, vă vom oferi informații despre cadrul normativ și legislativ existent în țara noastră, cu referire la calitatea în construcții, accesul și exercitarea activităților profesionale de arhitect și inginer, precum și modul de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în construcții”, a menționat Elena BEJENARU, șef Direcție Generală arhitectură, construcții și locuințe, drept răspuns la solicitările oaspetelui.

Pentru a cunoaște mai mult despre activitatea arhitecților, Jasmina SELMANOVIC s-a întâlnit și cu  Iurie POVAR, președintele Uniunii Arhitecților din RM, absolvent UTM.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .