Burse de Merit pentru 10 studenți ai UTM

Universitatea Tehnică a Moldovei îi felicită călduros pe cei 10 studenți ai săi – beneficiari ai Bursei Președintelui Republicii Moldova, Bursei Republicii și Bursei Guvernului pentru anul de studii 2016-2017.

Printre cei 15 studenți care vor primi Bursa Președintelui Republicii Moldova în valoare de 1200 (licență) și 980 de lei (colegii), cei 12 care vor beneficia de Bursa Republicii în valoare de 1320 de lei și cei 30 care au câștigat Bursa Guvernului în sumă de 1100 de lei figureză și 10 discipoli ai Universității Tehnice a Moldovei și Colegiului Tehnic din cadrul UTM.

Beneficiari ai Bursei Președintelui RM:

Artiom Diana – ciclul I, a. III, specialitatea Tehnologii Informaționale,

Țărnă Cristina – cilcul I, anul III, specialitatea Ingineria sistemelor biomedicale,

Roșca Gheorghe – Colegiul Tehnic al UTM, a. IV, specialiatatea Tehnologia prelucrării materialelor.

 

Beneficiari ai Bursei Republicii:

Albu Doina-Cezara – ciclul I, a. IV, specialitatea Inginerie și management în construcții,

Mazilu Sergiu – ciclul I, a. IV, specialitatea Electroenergetică

Beneficiari ai Bursei Guvernului:

Brîncoveanu Veronica – ciclul I, a. IV, specialitatea Design industrial,

Panu Lilian – studii integrate, a. VI, specialitatea Arhitectură,

Panteleimonov Sanda – ciclul I, a. IV, specialitatea Tehnologia produselor alimentare,

Pochin Margareta – ciclul I, a. IV, specialitatea Ingineriei și management în telecomunicații

Socolov Lilia – ciclul I, a. III, specialitatea Inginerie sistemelor de alimentare cu căldură și gaze, ventilație.

 

Listele candidaților la bursele de merit au fost aprobate în cadrul instituțiilor de învățământ superior și consiliilor profesorale ale instituțiilor de învățământ tehnic post-secundar. La aceste burse au candidat studenții ciclului I şi II, care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9,0 în domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real şi nu mai mică de 9,5 în alte domeniile de studii.

Pentru acordarea burselor de merit în anul de studii 2016-2017, la Ministerul Educației au fost depuse dosarele a 73 de candidați (studenți din ciclurile I și II) din 15 instituții de învățământ superior publice.