Burse de Merit – 2015

Centrul de Informaţii Universitare anunţă concursul Burse de Merit – anul de studii 2015-2016, pentru cei mai buni studenţi ai ţării. Concursul este organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al companiei Orange Moldova. Cei mai buni studenţi şi masteranzi vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12.000 lei fiecare (până la 35 de burse pentru studenţii din ultimul an de studii (ciclul I Licenţă) şi până la 15 burse pentru studenţii masteranzi din primul an de studii (ciclul II Master).

La concurs pot participa cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova, cu vârsta maximă de 30 ani, studenţi de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă – anul absolvirii 2016), studenţii – masteranzi de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi, care şi-au continuat studiile de Master imediat după absolvirea ciclului Licenţă), de la toate specialităţile, care învaţă la una din instituţiile universitare din Republica Moldova, precum şi studenţii, care urmează programe de studii integrate, cu frecvenţă la zi (la specialităţile Medicină, Sănătate Publică, Farmacie,

Stomatologie şi Medicină Veterinară – de la ultimul şi penultimul an de studii, iar la specialitatea Arhitectură – anii de studii IV şi V).
Printre condiţiile concursului sunt reuşita academică: media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani, precum şi implicarea activă a studenţilor în activităţi curriculare şi extracurriculare.

Nu sunt eligibili programului Burse de Merit 2015: studenţii care au beneficiat/ beneficiază de burse în cadrul altor concursuri sau programe, anunţate în anul calendaristic 2015; studenţii care au absolvit un ciclu Licenţă şi/sau Master şi, la moment, urmează o a doua Licenţă sau un al doilea Master; studenţii înmatriculaţi la USMF “N. Testemiţanu”, care urmează rezidenţiatul şi secundariatul clinic; studenţii care au beneficiat de Burse de Merit în ediţia 2014 a programului.

Concursul constă din 2 etape: evaluarea dosarelor depuse şi un test de cultură generală. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi Independenţi nominalizat în cadrul programului. Doar candidaţii selectaţi în urma evaluării dosarelor vor fi invitaţi pentru susţinerea testului.

Informaţii suplimentare, precum şi formularul de aplicare pot fi găsite pe www.eac.md şi la sediul Centrului de Informaţii Universitare din mun. Chişinău, str. A. Puşkin 16, tel: (022) 221172, 221167, 068220072.

Data limită de prezentare a dosarelor este 16 decembrie 2015, ora 17:00.
Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
* * *
Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996, la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova, cu scopul de a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Republica Moldova. Din anul 2001, această iniţiativă este susţinută de BC Moldova Agroindbank, iar din 2004 – şi de compania Voxtel, acum devenită Orange Moldova. Din anul 2003, concursul “Burse de Merit” este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Pe parcursul celor 19 ediţii ale programului, peste 4500 de studenţi au aplicat la acest concurs, dintre care 1230 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a lor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.