21 iunie – Ziua Mondială a Soarelui. Ce conotații are pentru UTM?

Ziua Mondială a Soarelui, consemnată astăzi conform unei iniţiative a Societăţii internaţionale pentru energie solară, este și cea mai lungă zi din an, ziua solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice. Ce conotații are pentru UTM?

Energia solară stă la baza tuturor surselor de energie regenerabilă. Este o energie a viitorului. La UTM domeniului dat i se acordă o atenție primordială. Sursele regenerabile de energie constituie una din direcţiile de cercetare ştiinţifică în cadrul Facultății Energetică și Inginerie Electrică, vizează diversele aspecte ale activității Centrului universitar „Energy Plus”, precum și una din specialitățile științifice la care se organizează studii superioare de doctorat – „Tehnologii de conversie a energiei și resurse regenerabile”. Din anul 1999 la Universitatea Tehnică este predată disciplina „Instalaţii şi surse regenerabile de energie”, inclusă în ciclurile I și II – licenţă şi masterat.

Solicitat să se pronunțe în problema dată, Ion SOBOR, prof. univ., dr. ing. la FEIE, șef al  Centrului universitar „Energy Plus”, a declarat că interes ştiinţific pentru această problemă există, însă mai necesită să fie perfectat cadrul legislativ. Sunt necesare politici şi proiecte viabile ce ar încuraja şi promova dezvoltarea acestei ramuri. O instalaţie de energie regenerabilă este foarte costisitoare din punctul de vedere al investiţiilor, mai ales dacă se ţine cont că aceasta este productivă doar 20-30 de ani. În prezent în Republica Moldova avem peste o sută de instalaţii  de energie solară şi eoliană, care dau randament, un exemplu relevant fiind cea de la Fabrica de covoare din Ungheni.

Ziua solstiţiului de vară este marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui. În anul curent solstițiul de vară a avut loc pe 21 iunie, la ora 01:34.

Până la sfârşitul mileniului al doilea, energia solară a ocupat o pondere de 5% în balanța energetică mondială, iar previziunile arată că, în următoarele două secole, utilizările energiei solare vor predomina.