Ignite Chisinau: The Future

Ignite Chisinau revine! Cea de-a cincea ediție, care se va desfășura pe 10 noiembrie 2018, la TEKWILL, va reuni 20 de speakeri.

Inovațiile și tehnologiile lansate până acum ne dovedesc că suntem capabili de mai mult. Progresul tehnologic este exponențial. Cu fiece deceniu, tot mai proeminent. Astfel, este important să vorbim despre viitor chiar din acest moment. Cei 20 de speakeri ne vor clătina viziunile despre lumea digitală și proiecția omului în viitor. Altfel zis, vom afla ce tehnologii și inovații ne pregătește viitorul.

Pentru prima dată în istoria IGNITE, vom savura discursurile unor speakeri renumiți din România, Ucraina, Cehia, dar și de la noi, din Republica Moldova.

Unul dintre speakerii care vor urca pe scena Ignite Chisinau  este Dinu ȚURCANU, prorector informatizare, relația cu mediul socio-economic, imagine și comunicare în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Cu o experiență de peste 16 ani în IT, 12 ani în ingineria sistemelor și rețelelor, 10 ani în administrare și management și nenumărate certificate în domeniul IT și securitate cibernetică: Cisco Systems, Microsoft, HP. Pe 10 noiembrie, Dinu este gata să ne teleporteze în viitor.

A mai rămas puțin. Ia-ți biletul acum!: https://bit.ly/2yIbdwD Ne vedem în viitor!

IGNITE este un eveniment care se desfășoară în peste 100 de orașe ale lumii și respectă un concept distinct: vorbitorii îşi împărtăşesc pasiunile personale şi profesionale utilizând 20 de slide-uri care se schimbă automat la fiecare 15 secunde.