Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

ZIPurban: un concept de arhitectură și design urban

ZIPhouse a mai lăsat în urmă o săptămână fierbinte, marcată de o școală de vară dedicată designului urban și arhitecturii. 15 tineri, studenți și absolvenți ai UTM, au răspuns la apelul Centului de Excelență ZIPhouse de a crea un concept de amenajare și dotare cu mobilier urban a teritoriului adiacent. După o săptămână în care au fost împărtășite experiențe și idei despre spațiul public din perspectiva confortului și a infrastructuri și realizarea unui întreg perete de desene, schițe, planșe cu modelul 3D a conceptului, macheta a fost scoasă la rampă.

Prezentarea „oficială” a conceptului a avut loc pe 30 iunie.  Cei 15 participanți la școala de vară – studenți la specialitățile design și arhitectură din cadrul UTM – Ana RAEȚCAIA, Anastasia COSTOV, Maria TISEEVA, Elena EFTODI, Claudia IOVIȚĂ, Dumitru CIOBANU, Ana UNCU, Olga CAZARINOV, Octavian FEDCO, Victoria JOSAN, arhitecții Alexandra GÂRLEANU și Anastasia CECAN, designerul freelancer Roman NAGHIRNEAC și Web Design, Web Dev. Marina BALAN, alături de mentorii lor – Mihai Stamati, Andrei Gramatschii, Valeriu PODBORSCHI și, desigur, Carolina TIMCO, director executiv ZIPhouse, au descifrat numeroase detalii din conceptul lor de amenajare a spațiului verde din fața Centrului ZIPhouse, pe care își propun să-l transforme într-o oază de relaxare pentru rezidenții centrului, studenți, profesori, dar și locuitorii din preajmă.

Autorii conceptului au relatat ce au reușit în cele 6 zile de lucru: au cercetat teritoriul, au comunicat cu cei care îl tranzitează/beneficiază de el,  au interacționat multidisciplinar, și-au antrenat capacitatea de a lucra în echipă, dar și competențele în design și arhitectură, ducând toate ideile spre un concept general-comun, pe care l-au dezvoltat până în cele mai mici detalii, scopul final fiind de a organiza spațiul și a crea mobilierul urban pentru acesta. Ei au menționat, în special, suportul celor mai buni experți în domeniu, care le-au fost traineri pe parcursul acestei săptămâni: Benjamin KOHL –  Biroul de arhitectură și urbanism Planwerk (Cluj-Napoca), Andrei VATAMANIUC – Laboratorul de arhitectură Miez, Maria AXENTI – Centrul de Urbanism, Mihai STAMATI – Atelier de Design, Victor BUJOREANU – Atelier 99, profesorii Valeriu PODBORSCHI, Maxim VACULENCO, Andrei GRAMATSCHI, Ivan RABEI, împreună cu care au discutat despre proiectele urbane realizate în diferite țări, au analizat spațiile, problemele și constrângerile existente în procesul de amenajare.

Prezentă la eveniment, Doina NISTOR, director, Proiectul de Competitivitate din Moldova, a menționat:

– Proiectul ZIPurban este produsul unei sinergii reușite dintre industria ușoară și sectorul industriilor creative, ce va avea un impact major asupra dezvoltării acestor două domenii în care lucrează foarte mulți tineri. Am decis să le oferim participanților cunoștințele necesare pentru ca ulterior să-și poată pune în practică creativitatea în spațiul verde situat între blocurile UTM.

Școala de vară  ZIPurban a fost organizată de Centrul de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse, FabLab Chișinău, UTM, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

[av_gallery ids=’41111,41112,41113,41114,41115,41116,41117,41118,41119,41120,41121,41122,41123,41124,41125,41126,41127,41128,41129,41130,41131,41132,41133,41134,41135,41136,41137,41138,41139,41140,41141,41142,41143,41144,41145,41146,41147,41148,41149,41150,41151,41152,41153,41154,41155,41156,41157,41158,41159,41160,41161′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’10’ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-kmgf2t’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI