Premii pentru UTM la INVENTICA – 2018

Delegația inventatorilor UTM în frunte cu prof. univ., dr. hab. Mircea BERNIC, prorector cercetare și doctorat, a participat la a 22-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2018” cu 18 exponate, inserate pe 6 panouri.

Inventatorii UTM au revenit acasă cu 20 medalii de aur, 5 diplome speciale și 3 cupe. Iar prof. univ., dr. hab. Valeriu DULGHERU a fost decorat cu Medalia „Obuzierul KRUPP Iași” – pentru întreaga activitatea depusă în domeniul invențiilor. Distincția are numărul de ordine 1, fiind recent instituită de către organizatori cu ocazia consemnării centenarului Unirii, urmând că în viitor se va acorda anual, la câte un inventator – participant la INVENTICA.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Institutul Național de Inventică Iași  au organizat în perioada 26 – 30 iunie 2018, a 22-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2018”, la care au participat reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor și asociaţiilor, inventatori şi persoane interesate de domeniul inventicii din România, S.U.A., Canada, Egipt, Moldova, Rusia, Polonia și Malaiezia. Cele 24 de secţiuni ale Expoziţiei au găzduit 530 de invenţii brevetate şi în curs de brevetare.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .