Concluzia CATALYSTS: nivelul FCIM e de mare marcă

Concursul internațional de programare „CATALYSTS-2018”, organizat de compania „Catalysts Software Romania SRL” din Cluj, specializată în tehnologii informaționale, și susținut de Centrul Studenţesc de Creativitate Tehnică „HARD & SOFT” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică şi Microelectronică a UTM, a concentrat, pe 27 aprilie 2018, în spațiile de instruire PBL recent amenajate la FCIM, o nemaipomenită stare de spirit dominată de arta digitală și programarea creativă.

Atmosfera s-a datorat celor 57 de participanți la competiție, dispuși să facă față provocării de a demonstra că nivelul de pregătire la FCIM e de mare marcă. Preț de 4 ore astronomice ei s-au concentrat asupra rezolvării unui exercițiu structurat pe 7 nivele, pe care urmau să le „cucerească” în ordine crescătoare. Rezultatul a fost unul pe măsură – 15 locuri premiate cu certificate de participare și suvenire din partea organizatorilor din România.

Emoțiile au răbufnit cu o nouă intensitate la final, când, pe 8 mai, decanul și prodecanul FCIM, conf. univ., dr. Ion BALMUŞ și conf. univ., dr. Victor ABABII, au anunțat câștigătorii.

Cupa învingătorului însoțită de râvnitul premiu în formă de iPad a intrat în palmaresul echipei „Devils 2”. Echipei „Frredy” i-a revenit cupa locului secund și un aparat „Playstation 4”, iar echipei „Stelianoo” – cupa locului trei și un dispozitiv „Kindle Ebook Reader”.

Bucuria și mândria pentru succesele studenților noștri este de nedescris. Cine vrea să o cunoască, să vină la FCIM, la UTM! Aici se trăiește cu adevărat… inginerește!

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .