„Hard & Soft – 2018”, etapa locală

Ediția din acest an a concursului de robotică „Hard&Soft”, organizată tradițional de Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), s-a desfășurat în zilele de 19-21 aprilie.

În competiție s-au înscris cinci echipe. Studenții au primit gratuit câte un set de dispozitive, procurate dintr-un proiect inovațional, finanțat de partenerii externi de dezvoltare USAID și Ambasada Suediei. Având la dispoziție dispozitivele digitale Genuino 101, ESP8266; EMoRo Robot Kit, Deluxe Kit for Arduino și cunoștințele, competențele și abilitățile achiziționate pe parcursul studiilor la UTM, viitorii ingineri în domeniile calculatoare, automatică și tehnologia informației, au elaborat câte un roboțel și o prezentare video despre acesta, având la dispoziție doar 48 de ore. În fața unui prestigios juriu, echipele au demonstrat funcționalitatea dispozitivelor create.

– Competitorii au dat dovadă de idei originale și inovative în proiectele demonstrate, a menționat la finalul concursului membrul juriului conf.univ., dr. Ion FIODOROV, de aceea nu ne-a fost ușor să clasificăm echipele pe locurile premiante. După o evaluare competentă și nepărtinitoare, am convenit să acordăm locul I echipei „Micro wire”, locul II – echipei „IC Team”, iar celorlalte trei echipe „H&S”, „Boolean” și „Struct by lighhny” le-a revenit locul III. Toți participanții la concurs vor fi decorați cu diplome și premii bănești.

– În acest concurs toți participanții au avut de câștigat, a relatat conf. univ., dr. Victor ABABII, prodecan FCIM. În continuare, ei vor constitui două echipe, care vor reprezenta UTM la etapa internațională a concursului, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în luna mai 2018.

La eveniment au fost prezenți prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, rectorul UTM, conf. univ., dr. Ion BALMUŞ, decan FCIM, cadre didactice și studenți, interesați de informatică, robotică și mecatronică.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .