Concursul „Organizarea meselor festive pentru ocazii speciale”

Centrul de excelență didactico-științific și de instruire continuă în domeniul alimentației publice a dat startul etapei a treia, finale, a Concursului „Organizarea meselor festive pentru ocazii speciale”.

Moderatoarea evenimentului, conf. univ., dr. Tatiana CAPCANARI, Departamentul Alimentaţie şi Nutriţie (DAN), Facultatea Tehnologia Alimentelor (FTA), a menționat că DAN, ca de altfel și celelalte departamente ale FTA, organizează sistematic concursuri de creație profesională spre a verifica capacitatea viitorilor ingineri de a implementa în practică cunoștințelor acumulate.

Pentru prima dată în cadrul FTA, la concurs a participat un torent integral. La prima etapă au participat toți studenții din anul IV, specialitatea „Tehnologia și managementul alimentației publice”. La etapa a doua – două serii a câte zece mese concurente. În urma evaluării meniurilor elaborate, tematicii și reprezentării lor grafice, aranjării meselor „mise-en-place” în corespundere cu meniurile acceptate, inclusiv cel puțin trei elemente decorative și demonstrarea mulajelor sau a pozelor preparatelor din meniuri, pentru etapa finală au fost selectate 6 echipe.

Președintele juriului, dr., prof. univ. Jorj CIUMAC a exprimat opina unanimă a experților-evaluatori:

– Toate ofertele făcute de competitori au fost ingenioase și au meritat cele mai înalte aprecieri. Dar totuși, în urma unor deliberări aprinse, s-a decis următoarea repartizare a locurilor premiante cu înmânarea Diplomelor pentru cea mai bună prezentare la concurs.

Locul întâi a revenit studentelor Anastasia CURBANOVA și Margareta CALAȘNICOVA pentru masa festivă „Coconada” și studentelor Cătălina NEGOIȚĂ și Ana FRUNZĂ pentru masa festivă „HALLOWEEN”; mesele festive „Nașterea Domnului” (autori: Daniela ZAIAȚ și Renata BRÂNZĂ) și „Învierea Domnului” (Mihaela CRICLIVÎI) s-au plasat pe locul doi; iar de locul trei s-au învrednicit mesele festive „Logodna” (Irina PARUȘ și Marina ȚÎBULEAC) și „O cină romantică” (Natalia SCURTU și Violina TROIAN).

Președintele juriului a mai adăugat în final:

– Cu ocazia sosirii sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun va menționa toate câștigătoarele concursului cu un cadou personal de preț identic, indiferent de locul ce i-a revenit.