Absolvenți de la Arhitectură, câștigători la Ivano-Frankovsk

Absolvenții specialității „Arhitectura” din cadrul Facultății Urbanism și Arhitectură, promoţia anului 2017, au fost nominalizați la cel de-al XXVI Concurs International „Proiecte de licență ale școlilor de arhitectură și design”, organizat de Universitatea Tehnică „Petrol și Gaze” din orașul Ivano-Frankovsk, Ucraina (24 – 28 octombrie 2017).

Valeria și Vladimir EVSTIGNEEV (cond.: Nina IAMSCICOVA, lector universitar) au concurat la nominalizarea „Edificii publice” cu proiectul „Complex sportiv multifuncțional, orașul Chișinău”, lucrarea lor fiind apreciată cu o diplomă de gradul I.

Dumitru GAZEA (cond.: Corneliu CREȚU, lector universitar) a concurat în cadrul aceleași nominalizări „Edificii publice” cu proiectul „Spitalul Oncologic pentru copii din orașul Chișinău”, proiectul său fiind de asemenea apreciat cu o diplomă de gradul I.

Alina MORARU (cond.: Teodor NAVAL, lector universitar) a concurat la nominalizarea „Reconstrucția și restaurarea edificiilor” cu proiectul „Revitalizarea Colegiului „M. Eminescu”, orașul Soroca”, învrednicindu-se de o diplomă de gradul II.

Denis CAUNOV (cond.: Ion MORARU, lector universitar) a concurat la nominalizarea „Edificii publice” cu proiectul „Aeroportul International Bălți-Ledoveni” și a obținut o diplomă de gradul II.

Suntem extrem de mândri de faptul că absolvenții Departamentului Arhitectură au fost la înălţimea exigenţelor profesionale acumulate pe parcursul studiilor la UTM și exprimăm sincere felicitări premianților și mentorilor lor!

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .