Cofetărie modernă la UTM

Un mic templu dedicat cafelei și deserturilor își face un loc și un nume printre somptuoasele blocuri de studii din campusul academic Râșcani al UTM. În cadrul Facultăţii Tehnologia Alimentelor (str. Studenţilor, 9/9, blocul de studii nr. 5, etajul 2) a fost inaugurată, astăzi, o cofetărie modernă.

„Acum un an domnul decan a venit cu ideea de a renova acest spaţiu. Ne gândeam atunci cum am putea cu fondurile noastre modeste să schimbăm abordarea reparaţiei, să facem un local modern, pentru a le oferi studenţilor un spaţiu adecvat pentru recreere, dar și pentru o ambianță creativă. E și firesc să fi făcut primul pas la această facultate, pentru că aici pregătim viitori cofetari, bucătari, care trebuie să cunoască din facultate că din ingredientele unui produs savuros fac parte şi ambianţa în care acesta a fost creat”, a menţionat rectorul UTM, Viorel BOSTAN.

„Sper că studenţii vor îndrăgi acest local, unde vor avea ocazia să savureze o cafea bună, dar şi să-și dea întâlniri pentru dezbateri creative sau pur și simplu să se pregătească de cursuri”, a menţionat decanul Facultăţii, Vladislav REŞITCA.

Având un design interior modern, mobilier pe măsură, dar și echipamente multifuncționale, acest local cochet de cofetărie va servi și ca spațiu de practică pentru studenții FTA, unde ei vor savura, dar și învăța să creeze un meniu variat de delicii moderne şi sănătoase. Localul dispune deja de un sortiment variat de patiserie , dar și de băuturi pe bază de cafea, pe care administratorii își doresc să-l dezvolte la sugestia studenților.

„E o atmosferă unică aici, un loc ideal pentru întâlniri cu prietenii. Sper să ne bucurăm și de un Wi-Fi rapid, pentru a lucra cu inspirație asupra diferitor lucrări și proiecte. Cu siguranță, acum pauzele între cursuri vor trebui să fie mai lungi…”, consideră Victoria POPUŞOI, studentă în anul II.

Cofetăria este deschisă de luni până vineri, între orele 9.00-16.00.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .