Prima zi a Admiterii-2017 – de bun augur

Prima zi a Admiterii-2017 la Universitatea Tehnică a Moldovei s-a dovedit a fi de bun augur. Zeci de elevi cu emoții și speranță în ochi, formând cozi încă de la primele ore ale dimineţii, au venit să dea admiterea la UTM, singura universitate cu profil ingineresc și una din cele mai căutate din țară. Susţinuţi de părinţi, prieteni, rude, absolvenții de liceu au venit să-și facă alegerea în favoarea ingineriei. Prin depunerea dosarului de admitere la facultatea dorită ei au demonstrat că și-au cântărit bine decizia și știu ce vor să facă în viață.
Anul acesta Universitatea Tehnică a Moldovei a scos la concurs 60 de programe de licență, trei dintre ele constituind o premieră: robotica și mecatronica, ingineria software, rețele și software de telecomunicații.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .