UTM – în clasamentul U-Multirank al UE

UTM  Universitatea Tehnică a Moldovei se evidențiază în topul universităților din Republica Moldova incluse în clasamentul mondial U-Multirank-2017, în pofida faptului că participă pentru prima dată la evaluările din cadrul acestuia. Este un proiect lansat de Comisia Europeană, primul clasament fiind publicat în mai 2014 de un consorțiu independent, condus de Centrul pentru Învățământul Superior (CHE) din Germania și de Centrul pentru Studii Politice de Învățământ Superior (CHEPS) din Țările de Jos.

Printre cei trei reprezentanţi ai Republicii Moldova evaluați în cadrul U-Multirank-2017, Universitatea Tehnică a Moldovei se situează pe primul loc și pe poziții comparabile cu cele ocupate de universitățile din consorțiu – locul 519 printre cele 1257 de universităţi ierarhizate la nivel internațional.

Deși nu tinde să prezinte o ierarhizare generală (cu punctaj acumulat) a universităților evaluate, U-Multirank include totuși o analiză multidimensională pe diverse compartimente educaţionale şi de cercetare, în baza căreia universitățile pot fi comparate. Cum ar fi, de exemplu, Cercetarea, Transferul de cunoştinţe, Orientarea internaţională şi Colaborarea regională. Totodată, sunt prevăzute 5 calificative de apreciere a activităților ştiinţifice: A – foarte bine; B – bine; C – performanţă medie; D – performanţă sub medie; E – performanţă redusă. Universitatea Tehnică a Moldovei a obținut aprecierea superioară (A – foarte bine) în cadrul a două compartimente: Orientare internaţională şi Colaborare regională. La o trecere de la scara de apreciere calitativă (A-E) la scara de evaluare cantitativă, UTM îi revin 3 puncte din 5 – cea mai bună performanţă printre universităţile din RM la capitolul cercetare şi relaţii în cercetare.

Chiar dacă Universitatea Tehnică a Moldovei este inclusă pentru prima oară în topul respectiv, rezultatele obținute îi oferă un credit foarte bun de imagine și vizibilitate printre instituțiile din consorțiu, cel puțin la compartimentul Research and Research Linkages Ranking ca exemplu al oportunităților oferite de U-Multirank. Din cele 1500 universități din peste 99 de țări din cadrul ediției din anul curent a clasamentului, 56% sunt din Europa, 19% – din  America de Nord, 5% – din Asia și alte 5% – din Oceania, America Latină și Africa.

Dacă e să facem o paralelă comparativă cu procedura de evaluare în scopul acreditării ştiinţifice, aplicată de CNAA – Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (cu referire la idsi.md), aceasta prevede estimarea situaţiei în instituițiile universitare în baza a 100 de indicatori de activitate distribuiţi pe 5 capitole: Capacitate instituţională de cercetare, Vizibilitate şi performanţă internaţională, Contribuţie şi recunoaştere naţională, Relevanţă economică şi Relevanţă socială. De asemenea, metodologia prevede atribuirea a 4 aprecieri de performanţă (foarte bine, bine, suficient şi insuficient) – la compartimentul Rezultate şi 3 calificative de performanţă (categoriile A,B,C) – la Estimarea integrală a situaţiei în instituţii.

Altfel zis, U-Multirank şi CNAA aplică concepte apropiate de evaluare a activităţii ştiinţifice; eșalonarea instituiților de învățământ superior din RM, conform performanţei ştiinţifice, efectuată de CNAA, este similară celei redate de U-Multirank – cu o precizare că, la moment, doar 3 instituţii naţionale au fost preluate în clasamentul internaţional de referinţă, iar cele mai eficiente dintre ele, la capitolul ştiinţă, se plasează la nivelul performanţei C, C-D în cadrul unor studii comparative globale.

La 05.01.2015 a fost publicat Ratingul naţional al instituţiilor de învăţământ superior (în baza rezultatelor evaluării şi acreditării ştiinţifice), care redă situaţia la finele ciclului II de acreditare ştiinţifică (anii 2010-2014) (http://www.cnaa.md/news/2015/05012015/). UTM se regăsește în primele 5 elucidate în clasamentul CNAA – a obţinut categoria A în procesul acreditării ştiinţifice și, respectiv, a fost preluată de U-Multirank. Dacă e să concluzionăm, UTM este instituția care se poziționează cel mai bine în ambele clasamente.

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .