Promovăm comportamentul prietenos cu mediul

Administrația Universității Tehnice a Moldovei a lansat o campanie de promovare a comportamentului prietenos cu mediul, cu implicarea agenților economici în activitatea de plantare a arborilor în campusurile universitare.

Cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a companiei Rapid Link (operator în domeniul tehnologiei informației), pe 29 mai a fost plantată o alee în campusul universitar Râşcani, în apropierea Centrului de Instruire și Inovații Tekwill al UTM şi inaugurată o zonă Wireless cu acces la reţeaua publică Internet. În cadrul acestei colaborări, agentul economic se va implica și în efectuarea lucrărilor de amenajare a zonei aferente.

Respectiva campanie face parte din inițiativele Green ale #UTM, care iniţiază şi coordonează programe de sustenabilitate ecologică, socială şi economic, promovând activ conceptul de parteneriate public-private.

Merită tot respectul și admirația implicarea în organizarea și buna desfășurare a campaniei respective a Direcţiei TIC a UTM și nemijlocit a șefului acesteia, Dinu ȚURCANU, care, în context, face apel către companiile sectorului TIC şi nu numai de a da curs iniţiativei #Green de plantare a arborilor în campusurile UTM.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .