„Ingineria Sistemelor Microelectronice Sergiu RĂDĂUŢAN” – concurs studenţesc internaţional

Organizat şi găzduit în perioada 18-20 mai 2017 de Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică (FCIM) şi Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală (DMIB), UTM, concursul studenţesc internaţional „Ingineria Sistemelor Microelectronice – Sergiu RĂDĂUŢAN” a devenit deja o frumoasă tradiţie a inteligenţei inginerești.

În anul curent concursul a fost dedicat consemnării a 50 de ani de la fondarea FCIM, care până în 1997 s-a numit Facultatea de Electrofizică. Ediţia curentă are cifre-record: au fost etalate 36 de exponate, asistate de către 65 de participanţi-autori. S-a extins şi aria instituţiilor. Și-au delegat reprezentanți Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi (UT-Iaşi), Universitatea de Medicină şi Farmacie „G. T. Popa”, Iaşi (UMF-Iaşi), Universitatea Tehnică Naţională „Institutul Politehnic din Kiev”, Ucraina (UT-Kiev), Universitatea de Stat de Informatică şi Radioelectronică din Minsk (UIR-Minsk), Centrul de Energetică şi Electronică, Chişinău (CEE) şi Colegiul Politehnic, Bălţi (CP-Bălţi).

În deschiderea oficială a Concursului au rostit alocuţiuni inaugurale conf. univ., dr. Valentin AMARIEI, prorector UTM, acad. Ion TIGHINEANU, prim-vicepreşedinte AȘM, prof. univ., dr. Victor ŞONTEA, şef DMIB.

În prima etapă a Concursului participanţii și-au prezentat proiectele în formă orală cu utilizarea programului Power Point, iar în etapa a doua au demonstrat funcţionalitatea şi aplicaţiile practice ale dispozitivelor.

Marele premiu, medalii de aur, şi premii speciale din partea ÎM „Uzina TOPAZ SA” şi „MicrochipTechnology”, le-a revenit studentelor Cristina ŢĂRNĂ şi Ana-Maria COZONAC, FCIM-DMIB-UTM, pentru lucrarea „Pulsoximetru digital” (coord.: prof. univ., dr. Victor ŞONTEA).

Locul doi, medalii de argint şi câte un premiu, dar şi premii speciale din partea companiilor „MicrochipTechnology” şi „DVJ-COM SRL” le-au obținut studenţii Nicolae BUTNARI şi Sergiu PRUTEANU, FCIM-DMIB-UTM, pentru lucrarea „Modul de monitorizare şi control IoT” (coord.: lect. sup. Andrei BRAGARENCO). Medalii de argint şi câte un premiu, pentru locul II au primit şi studenții UT-Iaşi Bogdan MIHALACHE și Lucian DEDIU, pentru lucrarea „Intelligent system for a safe-driving car”.

De locul trei, medalii de bronz şi premii fiecare s-au învrednicit: studentul Sorin BOTNARU, FCIM, Departamentul Ingineria Software și Automatică (ISA), UTM, cu lucrarea „Imprimantă 3D”, menţionat şi cu un premiu special al companiei „MicrochipTechnology” (coord.: conf. univ., dr. Irina COJUHARI); studenta Mihaela MALANICI, FCIM-DMIB-UTM, pentru exponatul-teză de licenţă „Sistem de achiziţie a biopotenţialelor generate de globii oculari”, menţionată şi cu un premiu special al companiei „AROBS Software SRL” (coord.: lect. sup. Anatolie IAVORSCHI); studenții echipei UT-Kiev Ilya ILCHENCO, Vladislav MAKSYMENCO, Yama OLEKSIY, Zbronskiy OLEKSIY pentru lucrarea „Electronic modules for Smart House” (coord.: Yulia YAMNENCO) și studenţii echipei UIR-Minsk Victor IVANIŢKI, Egor FILATOV, Andrey ROMANENKO, Serghey ERŞ, pentru dispozitivul „Laser Shooting Range” (coord.: conf. univ., dr. Vitali OSIPOVICH).

Ajuns la a VII-a ediție, Concursul „Ingineria Sistemelor Microelectronice – Sergiu RĂDĂUŢAN”, a înscris o pagină de excepţie în istoria UTM. Dintre toate cele 7 ediţii, a fost cea mai reuşită competiţie cu 65 de participanţi, 13 exponate UTM, 11 exponate UMF-Iaşi, 3 exponate UT-Iaşi, 4 – CP-Bălţi, 3 – CEE şi câte unul din UT-Kiev şi UIR-Minsk, înregistrând şi peste o sută de studenți-vizitatori. În pofida faptului că regulamentul prevede alocarea doar a 6 premii, prestigiosul juriu al Concursului a ţinut cont de originalitatea celor 36 de exponate prezentate şi a desemnat suplimentar 21 de distincţii speciale – diplome şi premii băneşti, acordate de sponsori din RM: Societatea Absolvenţilor în Microelectronică a UTM, Societatea de Inginerie Biomedicală din Moldova, „StarNet”, „AFN Systems”, „DJV-COM”, Uzina TOPAZ, ÎCS „Micrologic Design Automation”, precum și din România: „Silicon Service”, „Microchip Technology”, „Mechatronics Innovation Center”, „MobilService”, „AROBS Software”. Toţi concurenţii au primit diplome de participare şi suvenire.

Pe parcursul concursului şi-au expus opiniile şi unii participanţi.

Serghei SPEIAN, masterand FIMET: – Sub îndrumarea dr., conf. univ. Tatiana ŞESTACOV, mi-am propus ca teză de master să proiectez o unitate de măsurare a deformaţiilor dinamice cu transmiterea datelor elementelor rotative a instalaţiilor industriale. Mă bucur că am reuşit, realizând un dispozitiv original destinat pentru achiziţia, convertizarea și transmiterea informaţiei de măsurare de la senzorii instalaţi în partea rotativă a instalației industriale: motoare cu turbină, compresoare, stații de pompare a gazului, ventilatoare industriale etc. Prototipul industrial l-am fabricat la întreprinderea SRL „Comelpro” din mun. Chişinău și acum se utilizează la întreprinderea „Мотор” din Ufa, Rusia. Sunt mândru că munca mea a fost apreciată după merit.

Vlad ZOSIM, student FIMET: – Împreună cu prietenii mei, Dumitru RUSU şi Dumitru BURLACA, sub îndrumarea conducătorului ştiinţific S. TINCOVAN, am modernizat şi am implementat într-o gospodărie ţărănească un bloc de comandă pentru instalaţiile de stratificare, destinat pentru menţinerea temperaturii solului în containerele specializate, unde procesul tehnologic de stratificare prevede formarea rădăcinilor şi formarea ţesutului de cicatrizare între altoi şi portaltoi. Aparatul nostru asigură precizia menţinerii temperaturii până la ±0,3° în fiecare container, utilizând o tensiune de alimentare de numai 12V; consumul de energie electrică s-a redus cu 12%, pierderile de tensiune pe comutatorul electronic s-au redus de 3 ori, timpul de stabilizare al regimului s-a redus de la 5 ore până la 2,5 ore, iar volumul manoperei pentru deservirea containerelor în proces de lucru s-a redus de 3,5 ori. Concursul a fost organizat la cel mai înalt nivel, iar distincţia acordată ne va însufleţi la noi realizări.

Cea mai mare șansă pe ca o oferă, totuși, această competiție este ca studenții inovatori să fie văzuți și apreciați de către potențialii angajatori. Alegeri în acest sens și-au făcut atât angajatorii de la noi, cât și cei de la București și Iași, care au menționat că sunt interesați de specialiștii din R. Moldova.

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .