Echipa FFTA – câștigătoarea Concursului „Parle-moi science!”

Concursul  „Parle-moi science!”: cel mai bun video, desfășurat sub egida AUF în Europa Centrală şi Orientală, și-a desemnat câștigătorii.

Este vorba de echipa formată din studenţii Filierei Francophone „Tehnologii Alimentare” a Universităţii Tehnice a Moldovei: Alina CODREANU și Valeria DUDAI (a. III, gr. FFT-141), Dumitru CALCATINIUC (a. II, gr. FFT-151). Ei au reușit performanța de a explica pe înțelesul tuturor un concept științific într-un clip video de 3 minute. Intitulat „Fraîcheur des œufs”, clipul a inclus mai multe metode de verificare a prospeţimii ouălor.

Efortul studenților câștigători va fi apreciat pe măsură: fiecare dintre ei va fi premiat cu câte un mini-iPad.

Prin acest concurs, AUF şi-a propus să aducă elevii și publicul larg mai aproape de știință și, în mod special, de știința în limba franceză.

https://www.auf.org/bureau/bureau-europe-centrale-et-orientale/actualites-regionales/concours-parle-moi-science-meilleure-video/