Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Soluții pentru relansarea industriei prelucrătoare

r

În contextul opiniei referenţilor oficiali profesorilor universitari Gabriela PRELIPCEAN, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi Elena FUIOR, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, şi în urma examinării publice a tezei cu tema „Dezvoltarea industriei prelucrătoare prin prisma investițiilor”, Consiliul științific specializat (preşedinte: dr. hab. în economie Larisa BUGAIAN), i-a conferit doctorandului Marin CIOBANU gradul ştiinţific de doctor în științe la specialitatea 521.03 „Economie şi management în domeniul de activitate”.

În condițiile economiei grav afectate de o perioadă îndelungată de dezindustrializare, un factor hotărâtor al dezvoltării economice a RM ar fi atragerea investiţiilor străine directe (ISD), în special pentru relansarea ramurilor industriei prelucrătoare, acestea fiind cu potenţialul cel mai mare de creare a valorii adăugate, de majorare a exporturilor şi de sporire a competitivităţii economiei ţării. Sub îndrumarea conducătorului ştiinţific, dr., conf. univ. Vasile MAMALIGA, tânărul cercetător Marin CIOBANU a demonstrat că ISD au potenţialul de a aduce beneficii considerabile pentru ţările beneficiare. În ultimii ani, pe plan mondial şi regional, se înregistrează o redirecţionare a fluxurilor de ISD din ţările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare şi în tranziţie. RM a beneficiat foarte puţin de pe urma acestor evoluţii, fiind clasată pe ultimul loc în Europa după volumul de ISD atrase. În aceste condiţii, se impune necesitatea unei abordări completamente noi cu privire la politicile şi strategiile de atragere a ISD.

Cercetarea a soluţionat problema ştiinţifică privind implementarea politicilor şi strategiilor utilizate la nivel naţional pentru promovarea atractivităţii investiţionale şi îmbunătăţirii climatului investiţional a ţărilor, sporesc esenţial atragerea CTN, ca purtători de bază ai ISD, care la rândul lor influenţează benefic asupra dezvoltării industriei prelucrătoare şi a potenţialului de creştere economică a ţărilor recipiente.

Autorul a sistematizat şi sintetizat concepte şi teorii privind investiţiile străine directe şi rolul lor în dezvoltarea economică; a identificat noile tendinţe pe plan mondial şi regional privind politicile industriale pentru sporirea atragerii ISD; a generalizat noile abordări pe plan mondial cu privire la strategiile de atragere a ISD; au fost identificate şi fundamentate ştiinţific un spectru larg de activităţi pentru îmbunătăţirea climatului investiţional al ţării. Principiile şi ideile de bază ale tezei au fost expuse în 9 lucrări ştiinţifice cu un volum total de 5,8 coli de autor, inclusiv 8 articole ca singur autor, 7 – în reviste recenzate de circulaţie naţională; 2 – în culegeri de lucrări ale conferințelor internaționale.

Rezultatele obținute au o deosebită valoare practică: pe baza lor pot fi elaborate politici publice pentru sporirea atractivităţii investiţionale a RM. Autorul vine cu propuneri concrete referitoare la politicile pe care ţara noastră ar trebui să le adopte la nivel macroeconomic în vederea ameliorării climatului investiţional, pentru a reduce decalajul de dezvoltare şi competitivitate a producţiei industriale faţă de alte ţări din regiune cu ajutorul investiţiilor străine directe. Unele recomandări făcute în baza rezultatelor cercetărilor pe parcursul a ultimilor trei ani au fost deja validate şi implementate în practică. A fost constituită Asociaţia Producătorilor din Industria Prelucrătoare, care se implică activ în perfectarea şi implementarea politicilor de atragere a ISD, iar în prezent elaborează Planul Naţional de Dezvoltare Economică şi Reindustrializare a RM.

Doctorandul Marin CIOBANU a implementat o serie din propriile recomandări în activitatea Zonei Economice Libere Bălţi, inclusiv atragerea unor importante ISD, dezvoltarea reţelei de subzone în Cahul, Căuşeni, Orhei, Străşeni, instituţionalizarea învăţământului vocaţional tehnic şi de specialitate conform modelului german de instruire duală la specialitatea „electrician-electronist auto” în cadrul școlii profesionale nr. 5 din mun. Bălţi, la specialitatea „inginerie şi management în transport auto” în cadrul Universităţii de Stat „A. Russo” şi la Colegiul de Inginerie din Străşeni, demonstrând viabilitatea concluziilor din teză: investiţiile străine directe sunt locomotiva relansării industriei prelucrătoare.

 

Cornelia CRUCERESCU,

dr. în economie, conf.univ., FIEB,

secretar ştiinţific al Consiliului

teza doctor Marin Ciobanu

[av_gallery ids=’15482,15483,15484,15485,15486,15487,15488,15489,15490,15491′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’10’ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-plj22g’]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI