Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Doi savanţi români – Ecaterina ANDRONESCU și Marius-Ioan PISO – au devenit Doctori Honoris Causa ai UTM

2_Piso

Pe 22 septembrie 2015, în ședința festivă a Senatului, Universitatea Tehnică a Moldovei a conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa dnei prof. univ., dr. ing. Ecaterina ANDRONESCU, președinte al Senatului Universității „Politehnica” din București, președinte de onoare al Consiliului Național al Rectorilor din România, senator în Parlamentul României, și dlui dr. Marius-Ioan PISO, președinte al Agenției Spațiale Române.

În Laudatio prezentat, acad. Ion BOSTAN, rectorul UTM, a menționat că Ecaterina ANDRONESCU şi-a pus amprenta inconfundabilă asupra învățământului în general, dar îndeosebi asupra învățământului ingineresc românesc. Este preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în trei guverne (Năstase, Boc şi Ponta), senator în Parlamentul României. Din anul 2004 a fost aleasă în funcţia de  preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România. Din 2006 este vicepreşedinte al Partidului Social Democrat din România. A scris circa 180 de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, are peste 60 de contracte de cercetare ştiinţifică naţionale sau internaţionale, trei cărţi şi un brevet de invenţie.

[av_image src=’https://utm.md/wp-content/uploads/2015/10/1-Andronescu-1030×479.jpg’ attachment=’2694′ attachment_size=’large’ align=’center’ animation=’no-animation’ styling=” hover=” link=” target=” caption=” font_size=” appearance=” overlay_opacity=’0.4′ overlay_color=’#000000′ overlay_text_color=’#ffffff’ av_uid=’av-4t7p3p’][/av_image]

În Laudatio rostit de prim-prorectorul UTM Petru TODOS se menționează că dr. Marius-Ioan PISO  este preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) din anul 2004, director executiv al instituţiei începând cu 1995. De numele său se leagă înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Române în 1991 şi obţinerea statutului acesteia de organizaţie independentă patru ani mai târziu, fondarea Institutului de Ştiinţe Spaţiale, dar şi începutul cooperării dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Rezultatele obţinute de-a lungul timpului de comunitatea ştiinţifică, adesea sub coordonarea sa, s-au concretizat cu aderarea ţării la Agenţia Spaţială Europeană în 2011, România fiind cea de-a doua țară din spațiul ex-sovietic care a devenit stat-membru ESA.

[av_image src=’https://utm.md/wp-content/uploads/2015/10/2_Piso-1030×731.jpg’ attachment=’2695′ attachment_size=’large’ align=’center’ animation=’no-animation’ styling=” hover=” link=” target=” caption=” font_size=” appearance=” overlay_opacity=’0.4′ overlay_color=’#000000′ overlay_text_color=’#ffffff’ av_uid=’av-29vdh1′][/av_image]

Marius-Ioan PISO este şi membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internaţionale de Astronautică (din 2006), reprezentant naţional în Comitetul Ştiinţific NATO (din 2004) şi membru al bordului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spațiale din cadrul Organizației pentru Cercetare și Tehnologie din NATO (din 2005), reprezentant al României la Agenţia Spaţială Europeană (din 1998). La nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost şef de delegaţie în cadrul Biroului ONU pentru Afaceri Spaţiale în perioada 1994-2008. De asemenea, în anul 2003 a participat la procesul de elaborare a primului Regulament Spaţial European.

Decizia de acordare a titlului „Doctor Honoris Causa” celor doi savanţi români a fost luată în cadrul şedinţei Senatului UTM din 7 iulie curent.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI