Pe 28 mai 2015 spațioasa sală de expoziții a FUA a găzduit festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „Shaping thhe way people build”, susținut de Compania SINIAT SA, România – unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de construcții și sisteme pe bază de gips din Europa.
Participanții la concurs au avut sarcina de a propune un proiect de execuţie pentru plafonul suspendat din gips-carton amplasat în faţa decanatului FUA.
La festivitate au participat studenți, profesori ai FUA și invitați de onoare – Bogdan Tulbure, Marius Olteanu și Marius Tarbasanu, manageri în Departamentul tehnic și marketing al Companiei SINIAT SA, România; Gheorghe Croitoru, șef Direcție reglementări tehnico-economice, Serghei Muntean, șef Direcție arhitectură și urbanism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al RM.
În deschiderea festivității, dr. conf. univ. Valentin Lungu, decanul FUA, a subliniat că la concursul pentru renovarea holului prin implementarea unui sistem de tavan suspendat din gips-carton marca SINIAT, care va fi realizat prin intermediul companiei SUPRATEN SA,s-au înscris 22 de studenți; și-au prezentat lucrările – 17. Proiectele au fost elaborate în afara orelor de curs, într-un timp record – cu începere de la 1 aprilie a.c. Participarea la acest concurs de creativitate poate fi considerată drept un examen profesional foarte serios, pe care studenții l-au susținut cu succes, demonstrând cunoștințe și abilități practice deosebite.
Acad. Ion Bostan, rectorul UTM, a subliniat necesitatea parteneriatului public-privat în pregătirea studenților pentru ca după absolvire aceștia să fie competitivi pe piața muncii, concursul dat reprezentând un prin pas în colaborarea dintre FUA și Compania SINIAT SA, România. Rectorul UTM s-a arătat satisfăcut și mândru de prestația studenților FUA în acest concurs și a menționat că merită susținere atât deținătorii primelor trei locuri, premiați de SINIAT, cât și ceilalți autori de proiecte. Rectorul le-a mulțumit studenților pentru participare; profesorilor – pentru că au ghidat munca discipolilor, iar partenerilor din România – pentru antrenarea studenților în această frumoasă activitate de creație, invitându-i să susțină și pregătirea studenților UTM prin master și doctorat.
Premiul I – o Tabletă Samsung Galaxy Tab3 T111 Lite și un abonament pe 12 luni la revista IGLOO i-au revenit studentei Galina Turucalo, de premiile II și III – câte o Tabletă Samsung Galaxy Tab 3 Lite și abonamente pe 6 și respectiv 3 luni la revista IGLOO s-au învrednicit studenții Victor Gorea și Vladimir Clopot. Totodată, au fost acordate și premii de încurajare din partea rectorului UTM: deținătorii locurilor 4-5 au obținut câte un premiu în valoare de o bursă de excelentă, iar deținătorii locurilor 6-8 – câte un premiu în valoare de o bursă obișnuită, acestea fiind acordate studenților Alexandru Starodub, Anatol Mirza, Olga Leporda, Gabriela Nichifor și Rita Butanu.
Prezent la eveniment, Marc Fritsche, director general al Companiei SINIAT pentru zona Europa de Est, a menționat:
– Compania SINIAT SA este un furnizor global pentru soluții de construcții bazate pe ghips-carton. Dispunem de 43 de fabrici în 13 țări din Europa și America Latină, cu o cifră anuală de afaceri de circa 1 miliard de euro. Compania își desfășoară activitatea în conformitate cu genericul „Revoluționăm modul în care oamenii construiesc și trăiesc”. Am acceptat propunerea decanului FUA de a iniția o colaborare reciproc avantajoasă. Primul pas este acest concurs reușit, pe viitor vor urma și alte activități benefice pentru pregătirea arhitecților și inginerilor-constructori.
[av_gallery ids=’4200,4199,4198′ style=’thumbnails’ preview_size=’portfolio’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’3′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-1zdj8l’]