Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Senatul

Senatul UTM

Senatul reprezintă comunitatea universitară şi este autoritatea supremă de conducere a Universităţii Tehnice a Moldovei. Senatul are funcții de deliberare, decizie şi control şi asigură conducerea Universităţii, în concordanță cu legislația în vigoare, cu principiile autonomiei universitare, precum şi cu propriile sale hotărâri.

Hotărârile Senatului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organismele executive şi administrative ale Universităţii, precum şi pentru întreaga comunitate universitară. Ele pot fi modificate numai de către Senat. (Vezi Hotărârile Senatului UTM)

Membrii Senatului sunt aleşi pentru o perioadă de 5 ani la adunările generale ale facultăţilor şi departamentelor prin vot secret. Membrii Senatului din partea studenţilor şi doctoranzilor, sunt aleşi la adunarea generală a colectivului respectiv sau a reprezentanților, prin vot secret pentru o perioadă de un an.

Componenţa Senatului pentru legislatura 2021-2026 a fost aleasă în conformitate cu Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcționarea organelor de conducere ale instituțiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, pus în aplicare prin Ordinul Ministerului Educației nr. 10 din 14.01.2015 și cu Regulamentul privind organizarea și funcționarea Senatului Universității Tehnice a Moldovei aprobat la ședința Senatului UTM din 23.02.2021.

Componenţa Senatului: total 65 persoane, inclusiv 47 cadre didactice, 16 studenţi şi doctoranzi, un membru din partea Cercetătorilor UTM, un membru din partea Comitetului sindical colaboratori. Structura pe sexe: 60 % bărbați, 40 % femei.

Structurile funcţionale ale Senatului sunt:

  1. Biroul Senatului
  2. Comisiile permanente:
    • Comisia de concurs
    • Comisia Managementul Calității, Evaluare Academică și Acreditarea Programelor de Studii Universitare
    • Consiliul Științific
    • Comisia de Avizare a Regulamentelor și Actelor Normative
    • Comisia de Acordare a Titlurilor Onorifice și a Premiilor Senatului
    • Comisia de Etică și Deontologie Profesională
  3. Comisii speciale
  4. Secretariatul

Preşedinte al Senatului UTM este rectorul Universităţii, dr. hab. Viorel Bostan.

Secretarul Senatului UTM este conf. univ., dr. Spiridon Rusu.

Senatul are următoarele competenţe şi atribuții:

  1. asigură respectarea principiului libertății academice şi al autonomiei universitare;
  2. elaborează şi aprobă Carta universitară, Regulamentul intern al UTM, Codul de Etică şi Conduită Academică, Regulamentele de activitate a subdiviziunilor UTM;
  3. elaborează şi aprobă regulamentul privind modul de alegere a rectorului, în baza regulamentului-cadru aprobat de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării;
  4. confirmă, fără drept de modificare, lista membrilor Consiliului pentru dezvoltare strategică instituţională (CDSI);
  5. aprobă Planul de dezvoltare strategică a UTM;
  6. aprobă raportul anual al rectorului cu privire la activitatea financiară, didactică, ştiinţifică şi educațională a universității;
  7. examinează chestiunile principale privind dezvoltarea economică şi socială a universității, utilizarea fondurilor, aprobă proiectele cu privire la structura bugetului şi realizarea lui, căile de obținere a veniturilor proprii, donații, lichidarea datoriilor etc.;
  8. aprobă bugetul instituţiei şi executarea acestuia;
  9. elaborează şi aprobă metodologiile şi regulamentele de organizare a activităţilor şi programelor de studii şi de cercetare din cadrul universității, precum şi metodologiile şi regulamentele de recrutare, angajare şi evaluare a cadrelor didactice;
  10. aprobă planurile de învăţământ;
  11. aprobă structura organizatorică şi funcţională a universității (aprobă fondarea, reorganizarea sau desființarea, afilierea facultăţilor, catedrelor, departamentelor sau altor unităţi didactice, de cercetare şi administrative în baza propunerilor consiliilor facultăţilor, rectorului sau Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituţională);
  12. aprobă regulamentul de elaborare a acordurilor şi de desfăşurare a programelor de cooperare naţională şi internaţională ale Universității;
  13. acordă titluri didactico-ştiinţifice de conferenţiar şi profesor universitar;
  14. acorda titlul onorific de „Doctor Honoris Causa”;
  15. examinează şi aprobă premierea cadrelor didactice şi a studenţilor;
  16. Senatul este în drept să pună în dezbatere orice problemă referitoare la procesul de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, precum şi chestiuni ce țin de activitatea social-economică a Universității.